gustosro

joi, 30 iunie 2011

Salata de sfecla rosie

Ingrediente
800 g sfecla rosie, 40 g sare, 40 ml ulei, 80 g hrean, 60 g otet

Cum se face
Se coace sfecla la cuptor, se curata de coaja si se taie in felioare subtiri ( de marimea unei monede). Se aseaza in borcan cate un rand de sfecla, un praf de sare, hrean ras, alt rand de sfecla, sare, hrean etc. Se toarna otetul  si deasupra putin ulei.

Pofta buna!

Supa de fasole boabe cu costita

Ingrediente
300 g fasole boabe, 200 g ceapa, 120 g smantana, 200 g rosii, 1 g piper, 200 g costita afumata, 60 ml ulei, 30 g patrunjel (frunze), 30 g sare, 20 ml otet

Cum se face
Se alege fasolea, se spala si se pune la inmuiat 8-10 ore in apa calda. Se aseaza la fiert schimbandu-se doua ape. Se adauga ceapa taiata fideluta, iar cand fasolea s-a inmuiat complet se pun felioarele de costita prajite in ulei si rosiile (sferturi) curatate de pielita si seminte. Se lasa la foc mic inca 30 de minute. Se adauga piperul, sarea si otetul dupa gust si se drege cu smantana.
Se serveste cu patrunjel verde tocat marunt.

Pofta buna!

Ciorba taraneasca

Ingrediente
600 g carne de vita, 150 g ceapa, 80 g pastarnac, 80 g radacina patrunjel, 40 g bulion de rosii, 200 g cartofi, 40 g leustean, 80 g orez, 1 g piper, 300 g rosii, 300 g morcovi, 100 g praz, 80 g telina, 1 l zeama de varza, 40 g patrunjel (frunze), 20 g sare

Cum se face
Carnea curatata, spalata si taiata in bucati potrivite, se pune la foc in 2 l de apa rece. Se spumeaza si cand este pe jumatate fiarta se adauga sarea, piperul si zarzavatul trecut prin razatoare. Cand zarzavatul s-a inmuiat se pun rosiile curatate de pielita si seminte si taiate in patru, orezul fiert separat, bulionul de rosii, zeama de varza fiarta separat si spumuita.
La sfarsit se presara deasupra patrunjel verde si leustean tocat marunt.

Pofta buna!

Ficat la gratar

Ingrediente
1 g piper, 50 g unt, 20 g sare, 600 g ficat, 30 g patrunjel (frunze)

Cum se face
Se curata ficatul de vine, se zvanta, se da un praf de piper (dupa ce l-am portionat in 6 bucati) si se frige pe gratarul bine incins intorcand feliile de ficat pe ambele parti si avand grija sa le ungem mereu cu unt.
La sfarsit se pune sare si se serveste cu patrunjel tocat marunt deasupra.

Pofta buna!

Mancare de gulii

Ingrediente
800 g gulii, 60 ml ulei, 80 g faina, 100 g smantana, 20 g patrunjel, 25 g sare

Cum se face
Se curata guliile de coaja, se taie sub forma de taitei mai grosi, se oparesc, se scurg si se calesc in uleiul bine incins. Se adauga faina, se stinge cu putina apa calda si se pune patrunjelul verde tocat. Se lasa la foc bland 15 minute, se potriveste de sare, se toarna smantana si se mai da in cateva clocote (5 minute).

Pofta buna!

miercuri, 29 iunie 2011

Salata de rosii cu branza

Ingrediente
500 g rosii, 250 g ardei gras, 100 g ceapa, 10 g marar, 50 g branza telemea uscata, 50 g ulei, 10 g sare, 7 g piper

Cum se face
Rosiile spalate si sterse se taie in bucati mici de cca 2-3 cm, ardeii se taie marunt, iar ceapa se taie pestisor. Totul se amesteca intr-un castron cu mararul tocat marunt, sarea, piperul si uleiul. Deasupra se rade un strat de telemea (sau de cascaval). Se serveste fie ca aperitiv, fie ca garnitura la fripturi sau la peste prajit.

Pofta buna!

Salata de telina cu morcovi

Ingrediente
400 g telina, 150 g morcovi, 60 ml ulei, 40 g lamaie, 10 g patrunjel tocat marunt, 20 g sare, 7 g piper.

Cum se face
Telina se curata, se spala, se rade prin razatoarea mare, se stropeste cu lamaie sa nu se innegreasca, se freaca cu sare si se stoarce. Morcovul, curatat si spalat, se da prin razatoarea mica. Intr-un castron se amesteca telina, morcovul, se sareaza, se pipereaza, se amesteca bine cu ulei si lamaie dupa gust, precum ci cu patrunjelul tocat marunt. Se serveste in loc de salata verde la fripturi, diverse preparate din carne si la oua umplute, ca garnitura.

Pofta buna!

marți, 28 iunie 2011

Praz cu masline 2

Ingrediente
1 kg praz, 40 g bulion de rosii, 10 ml ulei, 2 ml otet, 25 g sare, 10 g zahar, 1 g piper, 250 g masline.

Cum se face
Se curata prazul, se spala, se taie in bucati potrivite (3-4 cm), se opareste, se scurge si se prajeste in cratita cu ulei bine incins. Se adauga maslinele, bulionul desfacut cu putina apa, otet, zahar, sare si piper. Se da la cuptor 20 de minute. Se poate presara patrunjel verde tocat deasupra.
Se serveste rece.

Pofta buna!

Persoane interesate